"shhhhh asculta cum suna frunzele"
... ascult, dragul meu...ce bine ca nu mai suntem suparati!

Travel to be

Alternative la vacantele obisnuite.

M-as mandri sa spun ca am fost pe aici:

http://travel.yahoo.com/p-interests-30306042

Baldeneysee- Essen- Team Night Out

ECR Gruppenbild. Eine grosse, glückliche Familie. De cele mai multe ori si eu.

Fie vorba intre noi: Ich spiele schlecht cho cho adica sehr schlecht mai schlecht decat e germana mea. Dar crevetii la gratar (da, si eu m-am mirat) au fost delciosi. Din pacate cu aia nu am poza.

Gelsenkirchen

Veltins Arena sau Schalke Arena dupa echipa de suflet a Gelsenkirchen-ului -61,400 locuri, one of the most state of the art stadium in Germany. A gazduit UEFA Champions League in 2004 si FIFA World Cup in 2006. Asta trebuie sa insemne ceva pentru cunoscatori.

Fotbalul e o religie pe care nu mi-am insusit-o dar cu care imi imbogatesc cultura.

Wish list- Mos Craciun nu ma poate ajuta

Florenta cu Dante si Michelangelo, calarit, sauna, fericire, condus, muschi alungiti, zambet, cimitirul vesel, Venetia, libertate, 50 kg, fotografie, strainatate, tango si charlston, pestisor auriu, liniste, germana, italiana, franceza, gradinarit, ambitie, branza cu mucegai, dat pe role, zmeu, Paris, escargots, plantat liliac/salcie/nuc/prun, libertate, casa noastra, dizertatie, specializare, piscina, impacare, dimineti devreme, succes, inteligenta nu intelect, Lacul Sfanta Ana, intelepciune, Transfagarasan, schi, gatit din cartea de bucate, patinaj pe gheata, plantatie de ceai, perfectionarea negocierii, Brancusi- Gorj, 1 Decembrie la Alba Iulia, Varful Omu, acuarele, ordine, Lapusna, putere de convingere, mesaje si poze lipite pe frigider, puzzle, Amintiri din Epoca de Aur, ordine in dulapul cu materiale pentru cursuri, twister, calatorie cu sania lui Mos Craciun, Laponia si Aurora Boreala, carnaval in Italia, stil de viata sanatos cu sport si alimentatie sanatoasa, traseul bradului de iarna din centru, lego tower, Sarmisegetuza si Muntii Hategului, catarat, tura pe Vf. Tihu, noaptea muzeelor, pui de balta, tenis, volei , sotron literar, banana, Marea Neagra, Teiul lui Eminescu, Plopii fara sot, Bojdeuca lui Creanga, un pahar de vin la Bolta Rece, parcul de aventuri de la Harghita Bai, plimbare cu bicicleta de la Polivalenta, parada Baloanelor cu Aer Cald (putin dezamagitor)...

to be (always) continued...

Matematica

Privesc existenta mea ca pe un sistem de ecuatii, mai mult sau mai putin complex dar cu siguranta bogat din punct de vedere cantitativ.
Privesc existenta mea ca pe un sistem de ecuatii pe care le rezolv intrucat asta e firea mea, compulsiva si maniaca. Ceea ce scad sau adun, inmultesc sau impart mereu in cautarea lui x si y, e timpul. Pacatul meu este ca am prea multe ecuatii iar timpul bineinteles este o constanta finita pentru ca se limiteaza la timpul meu.
Daca va intrebati cine este x si y, nu va intrebati esentialul.
Eu as intreba ce imagine ofera x si y egalitatii iar apoi sistemului, ce putere de influenta are modificarea unuia sau altuia asupra imaginii de ansmablu? Privesc existenta mea ca pe un sistem de ecuatii pe care natura restrictiva a timpului ma constrange sa merg inainte.

Dar sunt atatea moduri de a merge inainte, poti inainta cu pasi de melc, poti inainta pe calea gresita sau poti avea viteza unui accelerat asadar certitudinea de a merge inainte genereaza niste probabilitati in ceea ce priveste scenariile carora am putea sa le dam curs si bineinteles Riscul cu care ne aventuram.

De la tine.

"Vreau sa ne iubeasca pamantul framantat in pacat...Caci nu l-am mintit niciodata cand i-am spus ca te doresc."

Nem nehéz de nem is olyan kőnyu

Hamarosan Junius es azutan Julius. Eben semi az erdekes vagy ujdomság csak is az hogy 4 holnapig el utazok.
Ha félek? az lehet de hogy nagyon izgulok az bisztos.
Attol hogy nagyon meg fogom szeretni és a visza utazás nehezeb lesz mint az elutazás.

1 Orhideea mea a murit...

Demult chiar, de cateva saptamani.
Tineam doar sa o spun, fara nici o legatura...

2 Suntem o veriga demna de mila intr-un cerc vicios care este de fapt o fiinta, un parazit care se hraneste cu slabiciunile si nevoile noastre.

Un cerc in care parintii fac copii si ajung sa isi piarda identitatea cu atatea sacrificii pentru ei din dorinta de trai pentru ei, de a le asigura tot ce e mai bun.
In care copiii, manati de simtul datoriei ajung sa traiasca pentru parinti asta pana cand nu fac si ei la randul lor copii.

Un cerc in care persoana draga ti se destainuie (a se citi cu o usoara tenta de "se plange") si in care tu o linistesti fara sa aduci in discutie alte probleme pe care le ai si tu (ca nu e frumos) dar la randul tau te destainui altcuiva care te asculta (daca ai noroc) si te linisteste fara sa iti mentioneze de problemele sale (ca nu e frumos) si care la randul ei se destainuie...sesizeaza cineva un model?

Din punctul acesta de vedere, regnul animal pare mult mai atragator. Fiecare cu p**** masii sau mai bine spus cu cea proprie.

Instinct VS Judecata si Sentimente

3 Ma entuziasmeaza oamenii care fac CEVA, ma incurajeaza si ma ambitioneaza.
Imi arata ca SE POATE si ma fac sa imi doresc si eu mai multe.

Nu ravni la ceea ce are altul dar tu nu iti doresti- vorba buna a unui prieten bun

Ma impresioneaza (poate putin mult spus) oamenii cu voce calda, calma si linistita cu o gandire si exprimare cursiva, lina.
Imi dau un sentiment de bine.

4 Motiveaza-ma!

Mermade butcher

My father just loves to go fishing.
I cannot understand it. It must be a guy thing, especially as I otherwise cannot explain the patience of just sitting there and waiting (sometimes during cold and rain) for the fish to bite the entire day and at the end of it you still have an empty net (exaggerating of course; in short I guess do not have what it takes to go fishing )

Anyway, the other day I kindly asked him to bring some of the fish home so that I can cook it and that he did. Of course that none of the members of our family does the gutting

- my mother cannot stand the smell, she gets sick
- my father finds the excuse of catching them
- my brother... well my brother would have just laugh to my face and leave

So that leaves me with all the precious joy of cleaning the live fish of its scales, eviscerating them and cutting their heads off. I do not know if you know this (or if you are interested for that matter) but the fish is moving its lips even after you cut the head. Creepy! And also very dirty! I made a mess of the kitchen and could not wash the smell off my hands for quite a while.

So it happens, my baby cousin was visiting us just as the process was taking place. Just like any kid, she was curious to see the fish, to touch it and so one. To my surprise she was not disgust by the scene and stood besides me and watched for a while. But she did had one remark that moved me:

Look! It has the tale of a mermaid!

I felt bad, was happy when she had to leave and continued with my massacre thinking it would have been the same the other way around.
This time, we were just lucky to be on top of the food chain.

Voi vreti nuca?

Eram cu mama in statie. Tocmai iesisem de la un concert cu Proconsul de la Mall.
Avea mare chef sa iasa putin din casa si cum rareori avem ocazia sa iesim "noi fetele", bineinteles am mers cu cea mai mare placere.

In fata supermarketului o femeie la 50 ani,bine facuta, cu parul scurt blond spalacit, decolorat, cu ochii negri micuti, cu privirea de dobitoaca trista, imbracata modest cu pantaloni negri, cu o haina albastru turcoaz, vindea nuca. Intr-o punga de plastic, miez de nuca.

"Nu vreti nuca?"- o voce ragusita, cu accent; o usoara disperare, un sentiment de injosire, o nevoie acuta, o surprindere noua cu dezamagirea fiecarui refuz. Privea la "marfa" ei atat de pretioasa si o rasucea pe toate partile. Cum sa nu vrea cineva miezul ei de nuca?

Fiecare intrebare a ei imi sfredelea creierul pentru ca logica mea era revoltata. Nu vinzi ceva in fata unui supermarket, ca doar daca imi trebuie nuca nu o voi achizitiona din fata lui. Intr-adevar, vad este dar sansele pentru a preintampina o nevoie "de nuca" este cu mult mai mica decat daca faci acelasi lucru intr-un colt de piata sau chiar si in usa unui ABC. Si NU incerci sa vinzi cu o negatie (acum e prea multa logica si prea mult snobism din partea mea)
Se mai mira oamenii de ce nu promoveaza examenul cu viata. Pentru ca nu ii duce capul DE AIA.

Dar, vorba mamei: "Nu trebuie sa fii destept sa fii Om" dar trebuie sa fii om, sa fii prost as adauga eu.

"Nu vreti nuca?"- nu, nu vreau dar as fi cumparat daca asta ar fi insemnat sa taca si sa zambeasca. Sunt o naiva constienta.

Intre timp venise maxi.
In saptamana urmatoare o zaresc intr-o seara tarziu, harjonindu-se cu un batranel soios intr-un autobus. Zambea, uitase de bani, de lipsuri, de mizerie, zambea desi ele erau tot acolo.

Zambeam: dragostea te face sa treci peste toate sau sexul te destreseaza sau prostitutia e mullt mai cautata decat nuca.

Warum denn?

Vor kurzem hatte ich ein Blog gemacht aber ich erkenne dass ich nicht so sicher bin warum ich schreibe.
Also fange ich mit den Gründen warum ich nicht schreibe.

1 Zeit
Nein, leider habe ich nicht genug Freizeit dafür und dieses Blog ist eher ein zeitdieb für mich
Folglich, die Zeit ist kein Grund auf jeden Fall.

2 Das Blog ist modern
Vielleicht.
Obwohl immer mehr Personen ein Blog haben, bin ich kein Modeopfer. Wenn das alles so geschen ware, haette ich schon lange geschrieben.

3 Ich will etwas wechseln
Vielleicht mochte ich nur lernen.
Ich bin ganz sicher es ist nicht genug zu lernen und zu schreiben, sondern es muss auch zu machen.

4 Ich habe viel Lesser
Das ist sehr witzig :)))
Meiner Meinung nach, habe ich vielleicht vier Lesser insgesamt aber das Blog war zur Welt gekomen nur seit drei Wochen und ich hatte kein Wunsch für Ruf und Werbung (zur Zeit :P)

Timp

Nu mi-am propus in mod special sa scriu despre urmatoarele intrucat nu cred ca as mai putea aduce completari acestui subiect atat de larg tratat in filozofia si literatura din intreaga lume (si nu m-am gasit tocmai eu sa reinventez roata) dar in cazul in care astepti un raspuns:


Draga A.A.,

Timpul ESTE

Cateodata si eu am impresia ca trece prea repede sau dimpotriva, ca de abia se taraie dar , e vorba doar de lucrurile care se intampla sau nu se intampla in viata mea si nu de timp in sine.

Da, uneori in drum spre servici, dimineata privesc cu jind la liceenii care merg la scoala (ce vremuri!) si ma cuprinde asa o melancolie, un dor dar eu nu traiesc in trecut.
Sunt mandra de mine pentru ceea ce am reusit sa fac pana acum si imi doresc sa pot spune asta si anul ce vine si mai apoi.

Am invatat ca orice lucru bun are nevoie de timp si rabdare, ca un vin bun, nu se obtine peste noapte. Poate ca un pas marunt azi ti se pare prea putin dar gandeste-te ce inseamna cand aduni la un loc multi pasi marunti; se cheama deja ca ai facut o calatorie.

Nu-ti face griji, tuturor ne e teama de necunoscut dar partea buna cu necunoscutul este ca nu vine asa dintr-o data ci putin cate putin.
Pana sa iti dai seama, ai alte necunoscute :)

Vagabondul de biblioteca

Un om maruntel, slabut, negricios, cu par doar pe doua parti, cu ochelari cu rama groasa, cu sticla groasa.

Imbracat mereu cu mai multe straturi de haine care par/ sunt mereu neingrijite chiar nespalate si din cauza carora un miros greu iti intoarce nasul.

E mereu in sala de lectura a bibliotecii, de la primele ore ale diminetii si pana la ceasul in care se inchide, in orice moment al zilei. Mereu la aceasi masa. Cand l-am vazut intaia oara, "aceasi masa" era situata pe randul de la geam, a doua sau a treia (nu mai stiu exact) banca, al doilea sau al treilea (nu mai stiu exact) loc la masa. Apoi, si-a schimbat locul, aceasi rand, in spatele salii, in coltul din stanga, cu spatele la fereastra, Cel mai probabil i-a fost atrasa atentia ca deranjeaza prin mirosul pe care il emana sau nu a vrut sa dea ocazia cuiva sa faca acest lucru si s-a retras singur. E mereu linistit, vorbeste cu bibliotecara politicos, discret, foarte incet, are gesturi prin care citesti ca prin tot ceea ce face, nu doreste sa deranjeze.

Scrie cu un creion mic. Ma intrebam cum de nu se mai termina. Are foi de caiet mic pe care poti zari un scris mic, adunat poate chiar frumos. Nu stiu, nu am fost niciodata intr-atat de aproape incat sa-l descifrez. Nu stiu ce carti scotea, ce citea sau ce isi nota dar tare mi-ar fi placut sa stiu. Chiar si acum, curiozitatea ma roade. Mi-ar fi placut sa il intreb dar nu stiam cum sa il abordez si imi era teama de reactie si de ce sa nu recunosc, de un raspuns care m-ar fi dezamagit.
Misterul era mult mai palpitant. Imi dadea frau imaginatiei. Puteam sa cred ca e un geniu excentric, nedescoperit, neinteles, poate unul ratat oricum dar fara a fi mai putin decat un geniu.

Uneori dormea in sala, cu capul pe cartea de pe masa, cu un ziar alaturi. Si sforaia...tot efortul lui de a trece neobservat (lucru imposibil de altfel) din timpul cat era constient se transforma intr-un nemaipomenit punct de distragere atentiei.
Nu stiu cum se simteau altii, eu nu eram ofensata si nici atat de iritata incat sa nu ma pot concentra. Dimpotriva, uneori chiar linistea seaca a bibliotecii ma tulbura. Din cand in cand sforaitul lui lua note mai inalte si imi venea sa rad. Stiu ca nu e frumos dar ma amuzam teribil si apoi ma intristam.

Ma intristeaza oamenii necajiti.La fel ca si copacii taiati...

Obisnuiam sa merg la sala de lectura in liceu si in anul I de Facultate. N-as putea spune ca era o placere, mergeam cu un scop. Recunosc, imi oferea senzatia unui aer nobil, avea un magnetism cu greu de descris. Mai tarziu, am invatat ca linistea tine mai mult de mine si nu neaparat de zgomot.

Sunt sigura ca el inca e acolo.

Intre timp, pe strada mea copacii gem

Nu stiu cand au inceput sa imi placa copacii.
1) Aveam doar 16 ani (vorba cantecului) cand am fost intr-un hike pe munte in plina iarna, cand cred ca am realizat intaia oara ca sunt indragostita de ei si tot pentru intaia oara m-am oprit si am sarutat un copac.
Da, imi place sa sarut copacii , prima informatie despre mine pe acest blog. Sunt o ciudata!(permiteti-mi sa o iau ca pe un compliment :))
Oricum, obsesia pentru ei a ramas de atunci si s-a "inradacinat" odata cu timpul

2)La fiecare sfarsit de saptamana imi schimbam traseul pe care veneam de obicei acasa de la liceu doar pentru a trece pe la copacii mei (da, am copacii mei pe care de fiecare data cand am ocazia ii "vizitez"; e serioasa treaba). Obisnuiesc sa imi trec palmele peste scoarta lor si sa imi imaginez ce gandesc.

Primavara sunt dezorientati (la fel ca mine),
Vara sunt cand lenesi cand agitati (la fel ca mine),
Toamna sunt tristi (la fel ca mine),
Iarna sunt tacuti (la fel ca mine)

La sfarsit de clasa a 12-a imi amintesc cum am luat la rand mai toti copacii de pe aleea (sa tin minte sa pun o poza) prin care imi faceam drum si i-am sarutat. Ma apropiam bland (asa cum faci fata de un copil mic pentru care esti strain si pe care doresti sa il iei in brate), imi puneam o palma pe scoarta lor, imi sprijineam usor trunchiul de trunchiul lor, urma a doua palma, o soapta si apoi buzele intr-o atingere scurta si mirata

3) Si asa cum se intampla cu orice iubesti, se intampla si sa suferi pentru iubirea ta si asa se intampla si cu copacii mei. Si nu, ei nu mi-au gresit si nici nu ar putea. As putea sa ii ascult la nesfarsit si ei ma asculta pe mine. Din fereastra de la camera mea se vedea in apropiere un plop inalt, drept si cu atat mai frumos cu cat in fiecare luna, luna plina se odihnea printre crengile lui (cred ca am si desenat odata o schita a acestui tablou; nu mai stiu pe unde e desenul si oricum nu am talent la desen nici macar din greseala)

L-au taiat!

Un soc nemaipomenit de dureros! (eu chiar iubesc copacii). De parca ar fi taiat din mine (intr-un fel, chiar asa au facut)
L-am gasit ciopartit pe strada intr-o dupa-masa, cu trunchiul mare, rotund, facut butuci. O imagine trista. N-am reusit sa plang.
Zarea a ramas pustiita iar luna nu mai zaboveste in fereastra mea.
Inca mai caut uneori cu privirea plopul.

Nu ma intelegeti gresit, pot fi foarte rezonabila. Copacii mai trebuie si taiati. Dar nu exista nici un motiv pentru a-l taia pe asta (ba, da, de fapt, se parea ca plopul ocupa cam un sfert din locul unui garaj)

4) In jurul blocului avem ca toti oamenii, si noi cativa copaci, ca de' spatiu verde, umbra, alea, alea. In fiecare primavara se face curatenie de primavara si se curata copacii (cu mana pe inima recunosc, nu am particiapat la multe/aproape niciuna/nici una).
Pana aici toate bune si frumoase pana cand zilele trecute, intr-o plina actiune de aces gen, ma trezesc ca se reteaza copacii de-a dreptul la jumatate ca de', omul se simte puternic si plin de exces de zel cu drujba in mina si mai ales, simte o nemaipomenita nevoie sa taie, sa taie, sa taie cu sau fara rost.

M-am luat de vecini, ca macelaresc copacii, nu ii curata; au venit jandarmii (nu i-am chemat eu) si i-au luat si ei la rost Adica, stiu si eu ca un copac curatat e mai sanataos dar, de unde si pana unde a-l curata inseamna a-l hacui de-a dreptul? Vorba cuiva: Pana si omul merge la frizer dar nu sa isi taie capul.

Ca, eu sa nu ma bag, ca nu i-am plantat eu (Stimt, stimt) si nici macar nu m-am obosit sa cobor la curatenie (stimt, stimt auch) dar adevarul e ca nici nu am vazut vreun afis care sa informeze cu privire la acest lucru (adevarul adevarat: chiar daca era, putin probabil sa fi onorat cu prezenta).

Am plans..pana ce drujba nu s-a mai auzit..

Aaa si o justificare care mi-a placut mult, cea a Tantei M: Eu am de crescut un nepot! Ca doar noi, ceilalti copii de-aia am crescut asa ciungi si ologi ca nu au fost copacii "curatati" si as avea si eu o intrebare pentru distinsa hoasCA: CAnd nepotu' Dvs va invata sa se catere pe garaje (avem din plin in zona, har Domnului!), vom darama si garajele? Sa stiu, nu de alta dar avem si noi unul!

S-a lasat cu o amenda, una jenanta zic eu, de 50 lei care oricum s-a impartit intre cei care au fost prezenti.
Tupeul suprem, la sedinta de scara din aceasta seara, am fost intrebati daca suntem de acord sa cotizam la plata acestei amenzi toti locatarii. Ce nervi! Adica mi s-a reprosat ca nu am participat dar mi se solicita sa cotizez la acest ceva la care nu am participat. Cata nesimtire!

In fine.
Nu ma mai obosesc sau cel putin, nu ma mai obosesc pentru moment.

Am hotarat sa fac poze cu isprava pe care au facut-o, de fapt, am si facut deja cateva (le voi posta intr-o vreme pe blog). M-am gandit si sa le trimit si unor organizatii ecologice, ca sunt destule; sa simt ca ma implic cu ceva (asta a ramas inca la stadiul de "gandit").
Ii voi spune si vecinei: Tanti M, ti-am pus opera pe net! (nu ca ar conta dar batranii atribuie internetului puteri supranaturale)

Apoi, vreau sa cumpar un puiet de copac si sa il plantez; o salcie, un liliac, ceva, copac sa fie.
Sa indrazneasca sa se atinga cineva de el!

...Intre timp, pe strada mea copacii gem...

*10, mi-am facut si eu in sfarsit un blog.
Poate vei citi multe dintre cele ce ce ti-am mai povestit deja