Demult chiar, de cateva saptamani.
Tineam doar sa o spun, fara nici o legatura...
2 Suntem o veriga demna de mila intr-un cerc vicios care este de fapt o fiinta, un parazit care se hraneste cu slabiciunile si nevoile noastre.
Un cerc in care parintii fac copii si ajung sa isi piarda identitatea cu atatea sacrificii pentru ei din dorinta de trai pentru ei, de a le asigura tot ce e mai bun.
In care copiii, manati de simtul datoriei ajung sa traiasca pentru parinti asta pana cand nu fac si ei la randul lor copii.
Un cerc in care persoana draga ti se destainuie (a se citi cu o usoara tenta de "se plange") si in care tu o linistesti fara sa aduci in discutie alte probleme pe care le ai si tu (ca nu e frumos) dar la randul tau te destainui altcuiva care te asculta (daca ai noroc) si te linisteste fara sa iti mentioneze de problemele sale (ca nu e frumos) si care la randul ei se destainuie...sesizeaza cineva un model?
Din punctul acesta de vedere, regnul animal pare mult mai atragator. Fiecare cu p**** masii sau mai bine spus cu cea proprie.
Instinct VS Judecata si Sentimente
3 Ma entuziasmeaza oamenii care fac CEVA, ma incurajeaza si ma ambitioneaza.
Imi arata ca SE POATE si ma fac sa imi doresc si eu mai multe.
Nu ravni la ceea ce are altul dar tu nu iti doresti- vorba buna a unui prieten bun
Ma impresioneaza (poate putin mult spus) oamenii cu voce calda, calma si linistita cu o gandire si exprimare cursiva, lina.
Imi dau un sentiment de bine.
4 Motiveaza-ma!
miercuri, 22 aprilie 2009
miercuri, 15 aprilie 2009
Mermade butcher
My father just loves to go fishing.
I cannot understand it. It must be a guy thing, especially as I otherwise cannot explain the patience of just sitting there and waiting (sometimes during cold and rain) for the fish to bite the entire day and at the end of it you still have an empty net (exaggerating of course; in short I guess do not have what it takes to go fishing )
Anyway, the other day I kindly asked him to bring some of the fish home so that I can cook it and that he did. Of course that none of the members of our family does the gutting
- my mother cannot stand the smell, she gets sick
- my father finds the excuse of catching them
- my brother... well my brother would have just laugh to my face and leave
So that leaves me with all the precious joy of cleaning the live fish of its scales, eviscerating them and cutting their heads off. I do not know if you know this (or if you are interested for that matter) but the fish is moving its lips even after you cut the head. Creepy! And also very dirty! I made a mess of the kitchen and could not wash the smell off my hands for quite a while.
So it happens, my baby cousin was visiting us just as the process was taking place. Just like any kid, she was curious to see the fish, to touch it and so one. To my surprise she was not disgust by the scene and stood besides me and watched for a while. But she did had one remark that moved me:
Look! It has the tale of a mermaid!
I felt bad, was happy when she had to leave and continued with my massacre thinking it would have been the same the other way around.
This time, we were just lucky to be on top of the food chain.
I cannot understand it. It must be a guy thing, especially as I otherwise cannot explain the patience of just sitting there and waiting (sometimes during cold and rain) for the fish to bite the entire day and at the end of it you still have an empty net (exaggerating of course; in short I guess do not have what it takes to go fishing )
Anyway, the other day I kindly asked him to bring some of the fish home so that I can cook it and that he did. Of course that none of the members of our family does the gutting
- my mother cannot stand the smell, she gets sick
- my father finds the excuse of catching them
- my brother... well my brother would have just laugh to my face and leave
So that leaves me with all the precious joy of cleaning the live fish of its scales, eviscerating them and cutting their heads off. I do not know if you know this (or if you are interested for that matter) but the fish is moving its lips even after you cut the head. Creepy! And also very dirty! I made a mess of the kitchen and could not wash the smell off my hands for quite a while.
So it happens, my baby cousin was visiting us just as the process was taking place. Just like any kid, she was curious to see the fish, to touch it and so one. To my surprise she was not disgust by the scene and stood besides me and watched for a while. But she did had one remark that moved me:
Look! It has the tale of a mermaid!
I felt bad, was happy when she had to leave and continued with my massacre thinking it would have been the same the other way around.
This time, we were just lucky to be on top of the food chain.
marți, 14 aprilie 2009
Voi vreti nuca?
Eram cu mama in statie. Tocmai iesisem de la un concert cu Proconsul de la Mall.
Avea mare chef sa iasa putin din casa si cum rareori avem ocazia sa iesim "noi fetele", bineinteles am mers cu cea mai mare placere.
In fata supermarketului o femeie la 50 ani,bine facuta, cu parul scurt blond spalacit, decolorat, cu ochii negri micuti, cu privirea de dobitoaca trista, imbracata modest cu pantaloni negri, cu o haina albastru turcoaz, vindea nuca. Intr-o punga de plastic, miez de nuca.
"Nu vreti nuca?"- o voce ragusita, cu accent; o usoara disperare, un sentiment de injosire, o nevoie acuta, o surprindere noua cu dezamagirea fiecarui refuz. Privea la "marfa" ei atat de pretioasa si o rasucea pe toate partile. Cum sa nu vrea cineva miezul ei de nuca?
Fiecare intrebare a ei imi sfredelea creierul pentru ca logica mea era revoltata. Nu vinzi ceva in fata unui supermarket, ca doar daca imi trebuie nuca nu o voi achizitiona din fata lui. Intr-adevar, vad este dar sansele pentru a preintampina o nevoie "de nuca" este cu mult mai mica decat daca faci acelasi lucru intr-un colt de piata sau chiar si in usa unui ABC. Si NU incerci sa vinzi cu o negatie (acum e prea multa logica si prea mult snobism din partea mea)
Se mai mira oamenii de ce nu promoveaza examenul cu viata. Pentru ca nu ii duce capul DE AIA.
Dar, vorba mamei: "Nu trebuie sa fii destept sa fii Om" dar trebuie sa fii om, sa fii prost as adauga eu.
"Nu vreti nuca?"- nu, nu vreau dar as fi cumparat daca asta ar fi insemnat sa taca si sa zambeasca. Sunt o naiva constienta.
Intre timp venise maxi.
In saptamana urmatoare o zaresc intr-o seara tarziu, harjonindu-se cu un batranel soios intr-un autobus. Zambea, uitase de bani, de lipsuri, de mizerie, zambea desi ele erau tot acolo.
Zambeam: dragostea te face sa treci peste toate sau sexul te destreseaza sau prostitutia e mullt mai cautata decat nuca.
Avea mare chef sa iasa putin din casa si cum rareori avem ocazia sa iesim "noi fetele", bineinteles am mers cu cea mai mare placere.
In fata supermarketului o femeie la 50 ani,bine facuta, cu parul scurt blond spalacit, decolorat, cu ochii negri micuti, cu privirea de dobitoaca trista, imbracata modest cu pantaloni negri, cu o haina albastru turcoaz, vindea nuca. Intr-o punga de plastic, miez de nuca.
"Nu vreti nuca?"- o voce ragusita, cu accent; o usoara disperare, un sentiment de injosire, o nevoie acuta, o surprindere noua cu dezamagirea fiecarui refuz. Privea la "marfa" ei atat de pretioasa si o rasucea pe toate partile. Cum sa nu vrea cineva miezul ei de nuca?
Fiecare intrebare a ei imi sfredelea creierul pentru ca logica mea era revoltata. Nu vinzi ceva in fata unui supermarket, ca doar daca imi trebuie nuca nu o voi achizitiona din fata lui. Intr-adevar, vad este dar sansele pentru a preintampina o nevoie "de nuca" este cu mult mai mica decat daca faci acelasi lucru intr-un colt de piata sau chiar si in usa unui ABC. Si NU incerci sa vinzi cu o negatie (acum e prea multa logica si prea mult snobism din partea mea)
Se mai mira oamenii de ce nu promoveaza examenul cu viata. Pentru ca nu ii duce capul DE AIA.
Dar, vorba mamei: "Nu trebuie sa fii destept sa fii Om" dar trebuie sa fii om, sa fii prost as adauga eu.
"Nu vreti nuca?"- nu, nu vreau dar as fi cumparat daca asta ar fi insemnat sa taca si sa zambeasca. Sunt o naiva constienta.
Intre timp venise maxi.
In saptamana urmatoare o zaresc intr-o seara tarziu, harjonindu-se cu un batranel soios intr-un autobus. Zambea, uitase de bani, de lipsuri, de mizerie, zambea desi ele erau tot acolo.
Zambeam: dragostea te face sa treci peste toate sau sexul te destreseaza sau prostitutia e mullt mai cautata decat nuca.
duminică, 12 aprilie 2009
Warum denn?
Vor kurzem hatte ich ein Blog gemacht aber ich erkenne dass ich nicht so sicher bin warum ich schreibe.
Also fange ich mit den Gründen warum ich nicht schreibe.
1 Zeit
Nein, leider habe ich nicht genug Freizeit dafür und dieses Blog ist eher ein zeitdieb für mich
Folglich, die Zeit ist kein Grund auf jeden Fall.
2 Das Blog ist modern
Vielleicht.
Obwohl immer mehr Personen ein Blog haben, bin ich kein Modeopfer. Wenn das alles so geschen ware, haette ich schon lange geschrieben.
3 Ich will etwas wechseln
Vielleicht mochte ich nur lernen.
Ich bin ganz sicher es ist nicht genug zu lernen und zu schreiben, sondern es muss auch zu machen.
4 Ich habe viel Lesser
Das ist sehr witzig :)))
Meiner Meinung nach, habe ich vielleicht vier Lesser insgesamt aber das Blog war zur Welt gekomen nur seit drei Wochen und ich hatte kein Wunsch für Ruf und Werbung (zur Zeit :P)
Also fange ich mit den Gründen warum ich nicht schreibe.
1 Zeit
Nein, leider habe ich nicht genug Freizeit dafür und dieses Blog ist eher ein zeitdieb für mich
Folglich, die Zeit ist kein Grund auf jeden Fall.
2 Das Blog ist modern
Vielleicht.
Obwohl immer mehr Personen ein Blog haben, bin ich kein Modeopfer. Wenn das alles so geschen ware, haette ich schon lange geschrieben.
3 Ich will etwas wechseln
Vielleicht mochte ich nur lernen.
Ich bin ganz sicher es ist nicht genug zu lernen und zu schreiben, sondern es muss auch zu machen.
4 Ich habe viel Lesser
Das ist sehr witzig :)))
Meiner Meinung nach, habe ich vielleicht vier Lesser insgesamt aber das Blog war zur Welt gekomen nur seit drei Wochen und ich hatte kein Wunsch für Ruf und Werbung (zur Zeit :P)
marți, 7 aprilie 2009
Timp
Nu mi-am propus in mod special sa scriu despre urmatoarele intrucat nu cred ca as mai putea aduce completari acestui subiect atat de larg tratat in filozofia si literatura din intreaga lume (si nu m-am gasit tocmai eu sa reinventez roata) dar in cazul in care astepti un raspuns:
Draga A.A.,
Timpul ESTE
Cateodata si eu am impresia ca trece prea repede sau dimpotriva, ca de abia se taraie dar , e vorba doar de lucrurile care se intampla sau nu se intampla in viata mea si nu de timp in sine.
Da, uneori in drum spre servici, dimineata privesc cu jind la liceenii care merg la scoala (ce vremuri!) si ma cuprinde asa o melancolie, un dor dar eu nu traiesc in trecut.
Sunt mandra de mine pentru ceea ce am reusit sa fac pana acum si imi doresc sa pot spune asta si anul ce vine si mai apoi.
Am invatat ca orice lucru bun are nevoie de timp si rabdare, ca un vin bun, nu se obtine peste noapte. Poate ca un pas marunt azi ti se pare prea putin dar gandeste-te ce inseamna cand aduni la un loc multi pasi marunti; se cheama deja ca ai facut o calatorie.
Nu-ti face griji, tuturor ne e teama de necunoscut dar partea buna cu necunoscutul este ca nu vine asa dintr-o data ci putin cate putin.
Pana sa iti dai seama, ai alte necunoscute :)
Draga A.A.,
Timpul ESTE
Cateodata si eu am impresia ca trece prea repede sau dimpotriva, ca de abia se taraie dar , e vorba doar de lucrurile care se intampla sau nu se intampla in viata mea si nu de timp in sine.
Da, uneori in drum spre servici, dimineata privesc cu jind la liceenii care merg la scoala (ce vremuri!) si ma cuprinde asa o melancolie, un dor dar eu nu traiesc in trecut.
Sunt mandra de mine pentru ceea ce am reusit sa fac pana acum si imi doresc sa pot spune asta si anul ce vine si mai apoi.
Am invatat ca orice lucru bun are nevoie de timp si rabdare, ca un vin bun, nu se obtine peste noapte. Poate ca un pas marunt azi ti se pare prea putin dar gandeste-te ce inseamna cand aduni la un loc multi pasi marunti; se cheama deja ca ai facut o calatorie.
Nu-ti face griji, tuturor ne e teama de necunoscut dar partea buna cu necunoscutul este ca nu vine asa dintr-o data ci putin cate putin.
Pana sa iti dai seama, ai alte necunoscute :)
vineri, 3 aprilie 2009
Vagabondul de biblioteca
Un om maruntel, slabut, negricios, cu par doar pe doua parti, cu ochelari cu rama groasa, cu sticla groasa.
Imbracat mereu cu mai multe straturi de haine care par/ sunt mereu neingrijite chiar nespalate si din cauza carora un miros greu iti intoarce nasul.
E mereu in sala de lectura a bibliotecii, de la primele ore ale diminetii si pana la ceasul in care se inchide, in orice moment al zilei. Mereu la aceasi masa. Cand l-am vazut intaia oara, "aceasi masa" era situata pe randul de la geam, a doua sau a treia (nu mai stiu exact) banca, al doilea sau al treilea (nu mai stiu exact) loc la masa. Apoi, si-a schimbat locul, aceasi rand, in spatele salii, in coltul din stanga, cu spatele la fereastra, Cel mai probabil i-a fost atrasa atentia ca deranjeaza prin mirosul pe care il emana sau nu a vrut sa dea ocazia cuiva sa faca acest lucru si s-a retras singur. E mereu linistit, vorbeste cu bibliotecara politicos, discret, foarte incet, are gesturi prin care citesti ca prin tot ceea ce face, nu doreste sa deranjeze.
Scrie cu un creion mic. Ma intrebam cum de nu se mai termina. Are foi de caiet mic pe care poti zari un scris mic, adunat poate chiar frumos. Nu stiu, nu am fost niciodata intr-atat de aproape incat sa-l descifrez. Nu stiu ce carti scotea, ce citea sau ce isi nota dar tare mi-ar fi placut sa stiu. Chiar si acum, curiozitatea ma roade. Mi-ar fi placut sa il intreb dar nu stiam cum sa il abordez si imi era teama de reactie si de ce sa nu recunosc, de un raspuns care m-ar fi dezamagit.
Misterul era mult mai palpitant. Imi dadea frau imaginatiei. Puteam sa cred ca e un geniu excentric, nedescoperit, neinteles, poate unul ratat oricum dar fara a fi mai putin decat un geniu.
Uneori dormea in sala, cu capul pe cartea de pe masa, cu un ziar alaturi. Si sforaia...tot efortul lui de a trece neobservat (lucru imposibil de altfel) din timpul cat era constient se transforma intr-un nemaipomenit punct de distragere atentiei.
Nu stiu cum se simteau altii, eu nu eram ofensata si nici atat de iritata incat sa nu ma pot concentra. Dimpotriva, uneori chiar linistea seaca a bibliotecii ma tulbura. Din cand in cand sforaitul lui lua note mai inalte si imi venea sa rad. Stiu ca nu e frumos dar ma amuzam teribil si apoi ma intristam.
Ma intristeaza oamenii necajiti.La fel ca si copacii taiati...
Obisnuiam sa merg la sala de lectura in liceu si in anul I de Facultate. N-as putea spune ca era o placere, mergeam cu un scop. Recunosc, imi oferea senzatia unui aer nobil, avea un magnetism cu greu de descris. Mai tarziu, am invatat ca linistea tine mai mult de mine si nu neaparat de zgomot.
Sunt sigura ca el inca e acolo.
Imbracat mereu cu mai multe straturi de haine care par/ sunt mereu neingrijite chiar nespalate si din cauza carora un miros greu iti intoarce nasul.
E mereu in sala de lectura a bibliotecii, de la primele ore ale diminetii si pana la ceasul in care se inchide, in orice moment al zilei. Mereu la aceasi masa. Cand l-am vazut intaia oara, "aceasi masa" era situata pe randul de la geam, a doua sau a treia (nu mai stiu exact) banca, al doilea sau al treilea (nu mai stiu exact) loc la masa. Apoi, si-a schimbat locul, aceasi rand, in spatele salii, in coltul din stanga, cu spatele la fereastra, Cel mai probabil i-a fost atrasa atentia ca deranjeaza prin mirosul pe care il emana sau nu a vrut sa dea ocazia cuiva sa faca acest lucru si s-a retras singur. E mereu linistit, vorbeste cu bibliotecara politicos, discret, foarte incet, are gesturi prin care citesti ca prin tot ceea ce face, nu doreste sa deranjeze.
Scrie cu un creion mic. Ma intrebam cum de nu se mai termina. Are foi de caiet mic pe care poti zari un scris mic, adunat poate chiar frumos. Nu stiu, nu am fost niciodata intr-atat de aproape incat sa-l descifrez. Nu stiu ce carti scotea, ce citea sau ce isi nota dar tare mi-ar fi placut sa stiu. Chiar si acum, curiozitatea ma roade. Mi-ar fi placut sa il intreb dar nu stiam cum sa il abordez si imi era teama de reactie si de ce sa nu recunosc, de un raspuns care m-ar fi dezamagit.
Misterul era mult mai palpitant. Imi dadea frau imaginatiei. Puteam sa cred ca e un geniu excentric, nedescoperit, neinteles, poate unul ratat oricum dar fara a fi mai putin decat un geniu.
Uneori dormea in sala, cu capul pe cartea de pe masa, cu un ziar alaturi. Si sforaia...tot efortul lui de a trece neobservat (lucru imposibil de altfel) din timpul cat era constient se transforma intr-un nemaipomenit punct de distragere atentiei.
Nu stiu cum se simteau altii, eu nu eram ofensata si nici atat de iritata incat sa nu ma pot concentra. Dimpotriva, uneori chiar linistea seaca a bibliotecii ma tulbura. Din cand in cand sforaitul lui lua note mai inalte si imi venea sa rad. Stiu ca nu e frumos dar ma amuzam teribil si apoi ma intristam.
Ma intristeaza oamenii necajiti.La fel ca si copacii taiati...
Obisnuiam sa merg la sala de lectura in liceu si in anul I de Facultate. N-as putea spune ca era o placere, mergeam cu un scop. Recunosc, imi oferea senzatia unui aer nobil, avea un magnetism cu greu de descris. Mai tarziu, am invatat ca linistea tine mai mult de mine si nu neaparat de zgomot.
Sunt sigura ca el inca e acolo.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)